Comercializarea fierului vechi e în floare pe toate meridianele lumii. Rentabilitatea afacerii a crescut o dată cu scumpirea minereurilor şi a oţelului, dar şi pentru că omenirea este tot mai preocupată să recicleze deşeurile. Pieţele de scrap (fier vechi) gem de oferte. Preţurile FOB ale deşeurilor (încărcate pe navă) variază între 250 - 500 dolari pe tonă.

Transportatorii auto, feroviari, fluviali şi maritimi fac bani buni de pe urma acestui comerţ. Porturile se bat să atragă cantităţi cât mai mari de scrap.Traficul portuar de fier vechi

Rotterdam, cel mai mare port european, îşi face un titlu de glorie din faptul că prin el trec fluxurile de fier vechi din Ţările de Jos şi Germania spre Extremul Orient, Spania şi Turcia. Portul olandez deţine terminale de scrap moderne, în care metalul este analizat cu atenţie, sortat, tăiat şi comprimat, ceea ce duce la creşterea valorii lui adăugate.

România a intrat in comertul cu fier vechi abia după 1990, din cauza căderii pieţei interne, întrucât combinatele siderurgice plăteau un preţ prea mic sau nu-şi onorau contractele. Mai mult, privatizarea siderurgiei româneşti şi restructurarea producţiei au contribuit la creşterea exportului  de deşeuri metalice. În ultimul deceniu, ţara noastră a devenit un furnizor major de fier vechi pentru combinatele siderurgice din Turcia.

Potrivit datelor puse la dispoziţie de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, traficul total de fier vechi a crescut cu 61,88%, în intervalul 2005 - 2010.

Evoluţia a fost următoarea: 2005 - 1.151.414 tone;  2009 - 1.946.723 tone; 2010 - 1.863.951 tone; 2011 (9 luni ) - 1.400.598 tone. Datele indică un fapt interesant: odată cu izbucnirea crizei economice, exportul de scrap s-a relansat.

Cele mai mari cantitati de fier vechi trec prin portul Constanţa, care are şi cei mai mulţi operatori specializaţi în manipularea, sortarea, depozitarea, încărcarea şi descărcarea deşeurilor metalice. În 2010, Constanţa a derulat 93,81% din traficul total. Portul Midia a intrat mai târziu pe piaţa fierului vechi, a înregistrat o creştere spectaculoasă, cu vârf de trafic în 2008. Despre portul Mangalia se poate spune că a avut o prezenţă accidentală în traficul de scrap.

Până la începutul anului 2011, afacerile cu fier vechi erau considerate de către Ministerul Finanţelor Publice ca fiind o activitate cu risc mare de evaziune economică, la fel ca şi cele cu cereale ori cu hidrocarburi. Ani la rând, comerţul cu deşeuri metalice a fost parazitat de o adevărată mafie, care a organizat zeci de reţele de firme fantomă, în întreaga ţară. Ele mimau actele de comerţ, pentru a obţine returnări ilegale de TVA. Oamenii Fiscului au descoperit sute de asemenea firme, care au dat ţepe de milioane şi zeci de milioane de euro bugetului de stat. Din cauza comercianţilor de fier vechi evazionişti, suspiciunile Fiscului s-au îndreptat, nu de puţine ori, spre operatorii portuari.

De la începutul anului 2011, statul român a aplicat metoda taxării inverse la exportul de fier vechi, ceea ce a înlăturat pericolul fraudării TVA. Existau opinii că traficul de scrap va scădea, întrucât a dispărut sursa ilegală de câştig. Datele de trafic infirmă aceste previziuni. Ele arată că, în 2011, s-a obţinut un trafic aproape egal cu cel din anul precedent. Schimbarea metodei de taxare nu a afectat exportul real, ci doar pe acela fictiv, cu scopul de a frauda bugetul de stat.